Ozonoterapia în patologiile autoimune

Necesitatea terapiei

Ozonul (O3), forma allotopică a oxigenului (O2) este în mod normal prezent în atmosferă şi ne protejează de razele solare ultraviolete. A fost folosit pentru prima dată ca antiseptic în timpul primului război mondial. În anii ’30 Payr extinde folosirea şi în alte patologii. În aceeaşi perioadă ozonul este folosit pentru potabilizarea apei din cele mai importante oraşe precum Zurich, Marsilia, Florenţa, Moscova, Constanţa.

În ultimii 20 de ani, ozonoterapia s-a impus în tratamentul patologiilor estetice, ortopedice, vasculare, stomatologice, oftalmologice remancându-se mereu din ce în ce mai multe succese obţinute, în mod special, prin siguranţa şi manoperabilitatea demonstrate. Prin noile studii, au crescut şi modalităţile de aplicare în funcţie de patologia tratată: injecţii subcutanate şi intramusculare, autohemotransfuzie mare ozonizată, autohemotransfuzie mică ozonizată, insuflaţii, apă şi ulei ozonizate. În plus, s-a demonstrat că ozonul posedă efect imunostimulant în concentraţii joase (20-35 μg/ml) în timp ce în concentraţii mari devine imunosupresor (45-65 μg/ml).

Recent Marx si Bardi au demonstrat că în natură IgG-urile exercită o acţiune bactericidă eliberând ozon.

Numeroase articole au descris în detaliu efectele antiinflamatorii, antalgice, antibacteriene, virustatice şi de îmbunătăţire a perfuziei microcirculatorii cu dispariţia consecutivă a durerilor ischemice şi recuperarea funcţională a grupurilor musculo-articulare, vindecarea ulcerelor trofice: aceste efecte contribuie în mod farmacologic sau reabilitant la repararea unor afectări secundare iatrogene.

Îmbunătăţirea perfuziei microcirculatorii permite optimizarea utilizării oxigenului şi glucozei 39, stimulează activarea metabolică şi eliminarea cataboliţilor, a căror acumulare contribuie la apariţia inflamaţiei. Amato a demonstrat că proprietăţile hemoreologice ale ozonului sunt mai puternice decat pentoxifilina. La pacienţii insulinodependenţi, pe parcursul ciclului de autohemotransfuzii mari a trebuit să se reducă doza de insulină şi de substanţe antihipertensive.

Bocci şi Sammartino au arătat că ozonul, în doze adecvate, nu doar că nu induce efecte nedorite, ci în plus activează enzimele (catalază, superoxiddismutază, glutationperoxidază) cu rol în inactivarea radicalilor liberi. Efectul final al activării glutationului este reducerea punţilor disulfurice, cu acţiune curativă proteică.

În insuficienţa renală este prezentă o activitate redusă a enzimelor antioxidante (catalază, superoxiddismutază, glutationperoxidază) cu apariţia inevitabilă a stresului oxidativ şi creşterea răspunsului inflamator. Efectele antioxidante, hemoreologice şi antiinflamatorii ale ozonului contribuie la îmbunătăţirea situaţiei deficitare descrise mai sus.

Numeroase studii au demonstrat faptul că autohemotransfuzia mare are o acţiune imunomodulatorie şi este capabilă să inducă reactivarea circulatorie. Aceste rezultate au fost obţinute în bolile degenerative cerebrale, în bolile autoimune neurologice în leziunile vasculare cerebrale, atât de origine traumatică cât şi post AVC trombotic sau hemoragic.

Prin injecţii subcutanate sau intramusculare 38 de O2/O3 se produce scăderea durerii, chiar dacă nu are efect pe termen lung, în cefaleea musculotensivă, tendinite, atropatii, nevralgie trigeminală de origine periferică (inflamarea AMT, trismus consecutiv chirurgiei dentare) o reducere netă a edemului şi durerii în poliartrita reumatoidă, în erizipel, în paniculopatia edemato-fibrosclerotică şi posttraumatică. Prin efectuarea a mai multe şedinţe, obţinem succese remarcabile cu efect durabil în rahialgii şi repararea leziunilor nervoase periferice. După autohemotransfuzie mare s-au observat ameliorări clinice remarcabile cu reducerea sau întreruperea tratamentului cortizonic sau cu antiinflamatorii nesteroidiene la pacienţii afectaţi de poliartrită reumatoidă; vindecarea clinică a infecţiilor herpetice recurente într-un cadru clinic sever; o îmbunătăţire netă în patologia astmului, care permite reducerea sau suprimarea terapiei, chiar la subiecţi care se tratau de ani de zile.

Într-o lucrare despre efectul imunomodulator al ozonului publicată în 2001 s-au observat variaţii ale subpopulaţiilor limfocitare la 38 de pacienţi cu diverse patologii. De un interes particular sunt datele relative a 13 pacienţi afectaţi de patologii autoimune (10 subiecţi cu scleroză multiplă şi 3 cu poliartrită reumatoidă) care au fost supuşi periodic pentru 6 ani la autohemotransfuzie mare. La aceşti pacienţi a reieşit că limfocitele T helper/inducer (subpopulaţii CD4+) indice al imunocompetenţei, sunt stabile în timp şi cele T activate (subpopulaţii CD3+ HLA-DR+) nu au crescut.

Concentraţii (x10ˆ9/L) medii ale subpopulaţiilor limfocitare şi raportul CD4+/CD8+ înainte şi după tratamentul cu oxigenozon

Subpopulaţii limfocitare	Înainte	După	P
CD3+ (limfocite T)	1,477	1,570	0,270
CD3+ CD4+ (T helper/inducer)	0,994	1,103	0,078
CD3+ CD8+ (T supresor/citotoxic)	0,474	0,438	0,442
CD19+ (limfocite NK)	0,255	0,227	0,302
CD3+ HLA DR+ (limfocite T activate)	0,029	0,029	1
CD4+/CD8+	2,371	2,821	0,045

Testul T al lui Student evidenţiază creşterea semnificativă a raportului CD4+/CD8+ şi stabilitatea subpopulaţiei limfocitare CD3+ HLA DR+, indice al activităţii imune

V. Simonetti, W. Liboni, P. Biancotti, A. Grillo. Boala ischemică periferică (Franco Manusia), Ti Aurelia Grosseto, noiembrie 2001

Ohtsuka în 2006 a evidenţiat faptul că ozonul creşte raportul CD4+/CD8+ deoarece stimulează activitatea limfocitelor T; în plus determină producţia de citokine cu reducerea imediată a CD14+ care sunt deja scăzute în patologiile autoimune pentru că sunt recrutate de citokinele din periferie.

Astfel de succese terapeutice ale ozonoterapiei şi efectele secundare absente, care apar adesea în terapiile farmacologice, asociate etiologiei autoimune, simptomatologia spastică şi dureroasă, prezenţa asteniei şi limfedemului, ne-au determinat să încercăm aplicarea ozonoterapiei la pacienţii afectaţi de scleroză multiplă (SM) cu informarea anterioară a pacientului.

În ceea ce priveşte cazuistica noastră din 1996 şi până astăzi am putut constata următoarele:

1. reducerea durerii consecutive spasticităţii şi/sau alterărilor posturale

2. îmbunătăţirea ritmului somn-veghe

3. îmbunătăţirea funcţionării microcirculaţiei venoase limfatice, compromisă de alterări ale reglării neurovegetative şi posturale

4. îmbunătăţirea funcţiilor neurovegetative şi sfincteriene

5. observarea evoluţiei şi timpilor de remisiune a simptomelor legate de gravitatea din leziunile inflamatorii ale parenchimului cerebral şi medular

6. încetinirea progresiei boli

7. îmbunătăţirea kinestezicii

8. remisiunea rapidă a puseelor, dacă se tratează până în 72 de ore de la apariţie.

De subliniat faptul că rezultatele cele mai evidente au fost obţinute la pacienţii afectaţi de scleroză multiplă remintent-intermitentă, în timp ce rezultate slabe au fost obţinute în forma lent progresivă. Această îmbunătăţire se manifestă clinic printr-o recuperare mai mult sau mai puţin evidentă în raport cu gravitatea adică dacă leziunea inflamatorie este încă circumscrisă în substanţa albă sau interesează deja substanţa cenuşie şi cronicitatea a fost deja atinsă.

Costuri

Pe lângă alte motive ştiinţifice consecutive experimentelor expuse anterior, am propus terapia cu ozon în tratamentul sclerozei multiple şi în bolile autoimune chiar şi structurilor publice, pentru că există motivele unei sustenibilităţi economice, mai ales în cazul guvernelor occidentale care se confruntă cu tratamente tot mai scumpe şi cu un număr din ce în ce mai mare de bolnavi afectaţi de aceste patologii.

Medicamentele folosite în mod curent pentru scleroza multiplă sunt copaxone, Avonex şi Natalizumab, în mod cert eficiente în această boală, dar cu efecte colaterale şi cu un cost foarte mare (după cum a demonstrat o analiză de costuri din Prontuario Farmaceutico şi Bollettino d’informazioni sui farmaci, n.2 2007). Un pacient tratat cu Copanex costă aproximativ 16.308 Euro/an, în timp ce cu Avonex costă circa 44.568 euro/an şi cu Natalizumab 32.171 euro/an. La aceste cifre trebuie adăugat şi costul medicamentelor care trebuie luate pentru combaterea efectele secundare ale medicamentele şi costurile serviciilor sanitare.

Un pacient tratat cu ozon, în schimb, ar putea beneficia de un cost anual total de 3.000 euro pentru primul an şi de 800 euro în anii urmatori pentru terapia de întreţinere, în absenţa unor efecte secundare semnificative şi cu posibilitatea de reducere semnificativă sau de eliminare completă a altor medicamente specifice bolii.

Materiale şi metode

Material necesar: generator de ozon (oxigen furnizat de spectrofotometru şi manometru) transfuzoare şi perfuzoare pentru transfuzii, ac pentru prelevare 17 G, seringi de 60 ml, cântar cu marjă între 5-500 g.

Modalitate de tratament: un ciclu de 20 autohemotransfuzii mari de 2 ori pe săptămână, cu un dozaj progresiv crescut care să ajungă la doza maximă de reinfuzie de 240 ml sânge prelevat şi reintrodus şi o concentraţie de 55 μg de ozon, şi eventuale terapii periodice la fiecare 2-3 luni în cazul apariţiei puseelor, în funcţie de stadiul bolii.

Ozonoterapia, din cauza instabilităţii moleculei impune necesitatea efectuării tratamentelor într-un centru specializat şi nu la domiciliu.

Concluzii

Ozonoterapia, chiar dacă nu rezolvă orice patologie de bază, poate fi considerată ca terapie validă, chiar în scleroza multiplă unde poate aduce o îmbunătăţire semnificativă a calităţii vieţii cu un cost scăzut şi fără efecte secundare. În plus, reprezintă o alternativă concretă terapeutică la acei pacienţi care nu pot fi supuşi tratamentelor farmacologice tradiţionale.

Pentru consultatii si programari, sau chiar pentru o simpla informare ma puteti contacta pe email: constantinescu.razvan@gmail.com sau la telefon: 0765.483.425 sau ma puteti vizita la Centrul de oxigen-ozonoterapie din cadrul Policlinicii Vitan etaj 2, calea Dudesti 104-122, Sector 3 Bucuresti .

Dr. Răsvan Constantinescu