Tratamentul modern al ulcerelor varicoase

Ozonoterapia in tratamentul bolii venoase si al ulcerelor varicoase

Istoria bolii venoase începe de când omul a adoptat poziţia verticală. Datele statistice relevă faptul că aproximativ 25% din populaţie suferă de varice, cu o preponderenţă mai mare fiind afectate femeile. Varicele sunt dilatări permanente, neregulate, ale venelor superficiale ale gambei. Cauzele cele mai probabile sunt mal­formaţii congenitale ale aparatului valvular care nu permit întoarcerea venoasă corespunzătoare şi profesiile ce reclamă statul în picioare prelungit (frizeri, ospătari, cofetari etc). Ele pot apărea şi după naştere, sau secundar unor tromboze venoase.
Bolnavul resimte oboseală, greutate sau dureri surde, localizate la gambă, accentuate de ortostatism şi căldură, uneori crampe dureroase nocturne ori jenă dureroasă. Durerile scad în intensitate, pe măsură ce apar şi se dezvoltă cordoanele venoase specifice.
După o perioadă de timp apare edemul (umflarea membrului), iniţial moale şi numai după un ortosta­tism prelungit, ferm şi permanent. Edemul este prezent şi în varicele profunde, când cordoanele venoase nu sunt vizibile.

In stadiile incipiente ale bolii ozonoterapia are un efect semnificativ de incetinire a progresiei bolii. Caile de administrare sunt infiltrarea subcutanata locala la nivelul membrului afectat completata de autohemoterapie sau alternativa acesteia, insuflatia rectala. Desigur ca masurile nespecifice generale profilactice precum evitarea ortostatismului prelungit, combaterea sedentarismului si purtarea unui ciorap elastic fac parte din strategia de preventie a aparitiei complcatiilor

Evoluţia este cronică şi progresivă. Complicaţiile cele mai obişnuite sunt: trombo-flebita varicoasă, ruptura varicelor şi insuficienţa venoasă cronică (edem, eczemă, fibroza ţesuturilor, ulcer trofic varicos, celulită indurativă, dermatită pigmentară).

Ulcerul varicos reprezintă una din complicaţiile insuficienţei venoase cronice. Această afecţiune apare în principal datorită evoluţiei, fără tratament, a unor varice ale membrelor inferioare. În timp, pielea devine tot mai subţire, astfel că la cel mai mic traumatism (de exemplu lovirea de un scaun) apare o rană care are tendinţa de cronicizare şi care se va vindeca în luni de zile.

Tratamentul ulcerului varicos priveşte în primul rând boala de bază, respectiv insuficienţa venoasă cronică. Pentru aceasta există o serie de măsuri conservatoare menite să îmbunătăţească circulaţia de reîntoarcere venoasă. Se recomandă ca pacientul să stea cu gambele ridicate în timpul nopţii şi ori de câte ori este posibil în restul zilei. De asemenea, este bine să poarte un ciorap elastic recomandat de medic. Se va prescrie şi un tratament medicamentos cu venotonice, antiiinflamatoare.

În ceea ce priveşte rezolvarea ulcerului varicos în fază acută, următoarele obiective trebuie atinse: soluţionarea stazei venoase, îmbunătăţirea microcirculaţiei, eliminarea infecţiei, cicatrizarea ulcerului.

Tratamentul ulcerelor venoase prin oxigen-ozonoterapie
Vizează aplicarea unui amestec gazos format din oxigen şi ozon pe cale locală sau sistemică. Amestecul gazos este generat de un aparat special care foloseşte ca sursă de oxigen, oxigenul pur 100%, medicinal preluat dintr-o butelie. Din acest oxigen, o mică parte (de ordinul microgramelor) este transformată în ozon, iar amestecul gazos este preluat şi folosit ca atare.

Aplicarea locală constă în aplicare topică prin introducerea membrului afectat într-o atmosferă de oxigen-ozon creata intr-o punga speciala in care se introduce membrul afectat, prin intermediul injectării subcutanat, iar aplicarea sistemică se realizează prin autohemotransfuzie, adică extragerea unei cantităţi de aproximativ 150 ml de sânge, amestecarea lui cu oxigen-ozon şi reîntroducerea în corp sau alternativa acesteia, insuflarea rectala

Cum actioneaza tratamentul cu ozon?
Efectele biologice ale ozonului
-acţiune dezinfectantă prin efectul bactericid şi trofică prin eliberarea factorilor de crestere locali PDGF ( Platelet Derived Growth Factor) care controlează replicarea şi proliferarea fibroblastilor şi keratinocitelor, creste sinteza de colagen şi elastină, produce angiogeneza (refacerea peretelui vascular) şi vascularizaţie, determina atragerea celulelor macrofage şi fibroblaste, TGF alpha şi beta (Transforming Growth Factor) care induce formarea de ţesut de susţinere (colagen) şi stimulează proliferarea şi migraţia celulară, ILGF care controlează proliferarea şi migrarea celulară, EGF (Epidermal Growth Factor) responsabil cu diferenţierea celulară, reepitelizare şi angiogeneza

-efect antibacterian şi antiviral sistemic datorat formării discrete de peroxizi

-creşterea deformabilităţii globulelor roşii cu cresterea aportului de oxigen in tesuturile periferice si imbunatatirea metabolismului local

-eliberarea de NO-oxidul nitric, cel mai puternic vasodilatator existent in organismul uman

-creşterea producţiei, întotdeauna la nivelul globulelor roşii, a 2, 3 disfoglicerat responsabil de eliberarea O2 în ţesut.

-îmbunătăţirea metabolismului oxigenului la nivelul globulelor roşii prin creşterea utilizării glucozei.


Avantajele acestei terapii sunt reprezentate de faptul că oxigenoozonoterapia este un tratament natural şi nu farmaceutic, nu prezintă efecte secundare nedorite, nu crează interacţiune cu alţi compuşi farmacologici, iar raportul cost/beneficiu şi cel risc/beneficiu este total favorabil.  

Pentru consultatii si programari, sau chiar pentru o simpla informare ma puteti contacta pe email: constantinescu.razvan@gmail.com sau la telefon: 0765.483.425 sau ma puteti vizita la Centrul de oxigen-ozonoterapie din cadrul Policlinicii Vitan etaj 2, calea Dudesti 104-122, Sector 3 Bucuresti .
Dr. Răsvan Constantinescu

Un comentariu: